Nelbo Imobiliare Logo

Soarta imobiliarelor din 2010 va fi decisa în mare masura de viitorul pre#1;edinte, care va desemna noul guvern #1;i strategia fiscala. În ambele variante este pu#5;in probabil ca taxele sa scada, în ciuda promisiunilor electorale, releva o analiza realizata de o agen#5;ie de politici publice.

Ambii candida#5;i sus#5;in programe care vizeaza locuin#5;ele. Astfel, Traian Basescu #1;i PLD vor sa mearga mai departe cu Prima casa, în varianta îmbunata#5;ita, Mircea Geona mizeaza pe locuin#5;ele sociale.

„Analizând comparativ programele, daca Prima Casa se adreseaza (cel pu#5;in în inten#5;ie) pe lan#5;ul vertical al sectorului, dezvoltatorilor #1;i constructorilor, programul locuin#5;elor sociale se adreseaza în mod special constructorilor #1;i sectoarelor conexe", declara Laura Florea, managing partner, Point Public Affairs.

Va prezentam mai jos cele doua scenarii probabile, conform prognozelor reprezentan#5;ilor Point Public Affairs, agen#5;ie de lobby #1;i public affairs.

Scenariul numarul 1

„În cazul in care Mircea Geoana va câ#1;tiga alegerile, viitorul pare deja prefigurat prin acordul care a fost semnat între PSD #1;i PNL.

Astfel, acordul prevede, chiar la primul sau punct reducerea fiscalita#5;ii ca motor al dezvoltarii economiei, iar la punctul 7 - Sprijinirea categoriilor sociale defavorizate (a familiilor tinere, a pensionarilor #1;i a celor cu venituri mici). Pentru sectorul imobiliar, aceste puncte programatice se traduc în:

1. men#5;inerea #1;i apoi scaderea cotei unice de la 16% la 14% (aflat în programul PNL), precum #1;i renun#5;area la impozitul forfetar aplicat societa#5;ilor comerciale. #0;ansele de scadere a fiscalita#5;ii sunt însa discutabile, în condi#5;iile în care România este într-un acord ferm cu FMI, în care sunt impuse anumite condi#5;ii.

De altfel, Mihai Tanasescu, reprezentantul FMI, în ciuda faptului ca provine din PSD, a atras aten#5;ia public asupra acestor promisiuni electorale de natura fiscala, care trebuie
sa se circumscrie acordului cu FMI. Mai este de remarcat faptul ca, de#1;i pare ca PNL #1;i-a impus pentru moment condi#5;ia în fa#5;a PSD de men#5;inere sau chiar scadere a cotei unice, acordul semnat nu constituie o garan#5;ie solida a acestei promisiuni, atâta timp cât programul PSD includea chiar trecerea la o cota progresiva de impozitare.

2. programul de construc#5;ie a locuin#5;elor sociale, elaborat de candidatul Mircea Geoana #1;i înregistrat de altfel în Parlament ca ini#5;iativa legislativa a parlamentarilor PSD. Prin acest program, PSD propune construirea a 50.000 de locuin#5;e sociale, utilate #1;i mobilate, din surse de finan#5;are bugetare, care mai apoi sa fie date spre închiriere persoanelor
defavorizate. Chiria însa#1;i ar urma sa fie subven#5;ionata masiv.

Acest program ar însemna o gura de aer pentru firmele de construc#5;ii #1;i cele conexe, cu toate ca sustenabilitatea financiara a acestui program lansat pe fundal electoral este greu de apreciat acum, în condi#5;iile în care acordul PSD-PNL prevede scaderea veniturilor bugetare prin reducerea fiscalita#5;ii.

Scenariul numarul 2

„În cazul în care Traian Basescu va câ#1;tiga alegerile, exista în continuare posibilitatea unei alian#5;e a PD-L cu PNL (care de#1;i pare improbabila astazi, nu poate fi exclusa din calcul), întrucât daca nu se poate forma o majoritate parlamentara, exista riscul alegerilor anticipate (nedorite de parlamentari).

Din punct de vedere economic, cu aplica#5;ie pe sectorul imobiliar, perspectivele sunt urmatoarele:

1. Men#5;inerea nivelului de fiscalitate, pe fondul condi#5;iilor impuse de acordul cu FMI. Acesta este un punct clar argumentat în programul lui Traian Basescu. Pre#1;edintele în func#5;ie a punctat de nenumarate ori ca scaderea fiscalita#5;ii nu poate fi în mod realist luata in calcul pentru anul 2010.

2. Continuarea programelor actuale guvernamentale, pe care Traian Basescu le-a apreciat în declara#5;ii publice ca fiind un prim pas încurajator, dar care trebuie îmbunata#5;it. De asemenea, PDL, prin vocea ministrului Dezvoltarii regionale, Vasile Blaga, considera ca trebuie încurajate consiliile locale sa dezvolte proiecte imobiliare, cu resurse financiare proprii, care sa degreveze bugetul de stat de cheltuielile de azi".

Acasa | Servicii | Despre Noi | Contact | Parteneri

© 2010 www.nelboimobiliare.ro .Toate drepturile rezervate. Materialele nu pot fi reproduse decat cu acordul scris al Nelbo Style Impex S.R.L.



Email: office@nelboimobiliare.ro

  • Adresa: Str Teiul Doamnei, nr.9, bl.32, ap.5, parter sector 2
  • Telefon: 021 242 21 53 / 021 242 33 41